În sintaxa tradițională, complementul de agent este o parte secundară de propoziție care exprimă autorul real al unei acțiuni, fără să fie subiectul gramatical sau, din punct de vedere pragmatic, tema propoziției. Este calificat în mod tradițional ca „subiect logic”, în opoziție cu „subiect gramatical”[1][2][3][4][5]. În frază îi corespunde propoziția subordonată numită propoziție completivă de agent.
Complementul de agent este tratat ca parte de propoziție în gramatici tradiționale ale unor limbi în care este relativ bine reprezentat, cum este limba română sau limba franceză. În limba engleză nu este mai puțin frecvent, dar în gramaticile acesteia nu este delimitat ca atare, ci împreună cu subiectul, având cu acesta denumirea comună de agent sau agentive[3][4]. În alte limbi este mai puțin reprezentat decât în precedentele. În gramaticile unora din acestea, precum cele din diasistemul slav de centru-sud (bosniacă, croată, muntenegreană, sârbă, prescurtat BCMS) nu este luat în seamă ca parte de propoziție aparte. Nici în limba maghiară nu este frecvent, totuși în unele gramatici ale sale este amintit ca un complement aparte[6].